marți, 26 martie 2013

Luxemburg, in prima zi a anului

De obicei, turistii viziteaza  marile orase ale batranei Europe in  sezonul estival, cand aerul cald si razele stralucitoare ale soarelui te imbie la o plimbare romantica alaturi de  persoana iubita. Eu am vizitat insa Luxemburgul, impreuna cu sotul meu, iarna, in  prima zi a  acestui an, cu un cer innorat deasupra  capetelor noastre si cu cativa picuri de ploaie urmarindu-ne cu insistenta. Dupa o petrecere de  an  nou tipic nemteasca, petrecuta intr-un orasel nemtesc la  80 de  km distanta de  Luxemburg, am intrat pe  autostrada ce  ducea spre  Luxemburg, cu ochii pe  acul ce  indica  nivelul carburantului ramas in rezervor, deoarece se  apropia vertiginos de  limita inferioara.


Avand in vedere faptul ca era prima zi a  anului, zi libera, urmare a petrecerii de  revelion care avusese loc in  timpul noptii peste tot pe  glob, am inceput sa  ne  punem intrebari cu privire  la  posibilitatea de a  gasi deschisa  vreo benzinarie sau macar vreun magazin in  drumul nostru. ajunsi intr-un final la  Luxemburg, am incercat sa  cautam o  benzinarie deschisa. Surpriza: la ora 10 dimineata nu era niciuna  deschisa, avand in vedere ziua pe care am  ales-o ca sa  plecam in  drumetie fara combustibil suficient. Luxemburghezii aveau insa  carduri cu care isi plateau combustibilul necesar, insa  noi, straini de  loc, nu aveam aceeasi posibilitate. Intr-un final ne-am hotarat sa nu  pierdem timpul, deoarece la un  moment  dat tot trebuiau sa  se  deschida si  benzinariile si am plecat sa facem ceea ce ne-am propus de  fapt, si anume sa  vizitam orasul. Obiectiv un  pic mai greu de  atins, avand in vedere ploaia  marunta, mocaneasca, care parea ca se incapataneaza sa  ne urmareasca peste tot. Cu toate acestea nu ne-am lasat descurajati si am parcat masina în  Ville Haute, partea veche a  orasului si de  altfel, singura care  prezenta  interes pentru mine. Coborati din masina, constatam ca  ploaia s-a mai domolit, si incepem sa  ne  uitam in  jur dupa vreun chiosc pentru tichete de  parcare. Semne nu sunt, chioscuri nici atat, alte masini parcate in  zona...nici vorba.

 Lasam masina pe  marginea  drumului, in  speranta ca  nimeni nu va  veni sa  blocheze  rotile sau sa o  ridice... doar e  prima  zi a  anului, macar acum sa  doarma si functionarii in  cauza mai mult. Luam cu noi, drept  precautie, umbrela mare si rosie, o pata de  culoare pe  fundalul cenusiu al orasului si ne  indreptam, cu pasi marunti, spre  marginea zidurilor vechi si incarcate de  istorie. Simt  vibratia zidurilor roase de  vreme si aud  murmurul unor  povesti de  viata demult  uitate. Imi  plimb  privirea peste turnuletele mici, cu usile din  fier ruginite si ma  gandesc la  strajerii care au pazit  vechea fortareata. De pe  marginea zidurilor admiram cateva  momente panorama  si facem cateva  poze: la  poalele dealului apare o vale  superba, plina de  verdeata, iar de  partea cealalta se  inalta spre  orizont formele ondulate ale unui deal ce poarta in spate semnele lumii moderne. Un  pod  suspendat uneste cele doua dealuri, sub forma  unei punti intre  doua  lumi: lumea  veche si  lumea  noua. 

In  spatele  nostru, se inalta mandre ruinele vechiului oras, asteptandu-ne sa-i aflam secretele.

 Intr-un  final sotul reuseste sa  ma trezeasca  din  visare si incepem sa  urcam pe aleea ingusta, cu un  pavaj ros de  trecerea  anilor. Sunetul incaltamintei pe  caldaramul de  piatra ma  face sa  ma  cufund  din  nou in  visare si ma duce cu gandul la trasurile trase de  cai de  alta data. Trecem pe sub o arcada de  piatra si imi inchipui ce  povesti de  amor s-au nascut sau au  murit in intunericul rece al acelui loc ascuns. Incet, inaintam pe  stradutele inguste, reci si  pustii. 

 Nu e  de  mirare, doar toata lumea  dormea  la  acea ora. Probabil ca luxemburghezii petrec mai mult decat nemtii. Nu e  nicio problema totusi, deoarece mie imi place  linistea si in  plus, nu ai  ocazia sa vezi prea des un oras turistic  atat de  pustiu. Cred ca am  fost inspirati sa mergem in acea zi, deoarece  ne-am putut identifica mai bine cu locul. Cladirile inalte si solemne strajuiesc stradutele inguste, cu caldaramul tocit, iar din loc in  loc, rasare cate un felinar elegant din  fier forjat, care intregeste atmosfera regala care ne  inconjoara. Curand  ajungem in  centru, unde magazinele moderne ne  trezesc parca la  realitate. Vitrinele Chanel imi capteaza atentia, iar putin mai jos, doua cutiute de  bijuterii sub forma de  muffins ma  cuceresc definitiv.

 Cafenelele incep sa  se  deschida, una cate una, si cativa  turisti chinezi, cu aparatele foto din  dotare si blitzurile aferente isi fac aparitia pe  strazile pustii, tulburandu-ne  linistea. Ne  continuam plimbarea, mai facem cateva  poze si ne  uitam  fascinati in  jur, fara vreo  grija ca am  putea sa  ne  impiedicam de  ceva sau sa  cadem in  vreo  groapa sau vreo gura de  canal neacoperita. Intr-un final ne  reintoarcem la  masina si cu mari regrete, parasim Ville Haute si plecam in cautarea unei benzinarii deschise. Bineinteles ca  am  gasit ceea ce  cautam si am  avut o mare  surpriza: contrar standardului de  viata ridicat, care te duce cu gandul la un  pret al  carburantului la fel de  ridicat, combustibilul era foarte  ieftin, unul dintre cele mai ieftine din  Europa, as  indrazni sa spun, aproximativ 1,20 euro/litru. Surprinsi placut, ne-am mai plimbat putin cu masina pe  strazile inguste ale  orasului, caci ploaia incepuse din nou, si am  intrebat-o pe  Manuela (GPS-ul nostru credincios) ce am mai putea  vizita in  zona, iar aceasta ne-a recomandat o  locatie cu totul deosebita, despre care o sa  vorbesc cu alta ocazie.


Daca vreti sa  aflati ce mai puteti vizita in principatul Luxemburg, cititi si urmatoarele articole:
- Luxemburg - orasul Echternach
- Luxemburg - castelul Vianden
- Luxemburg - Ruinele castelului Koerich









Un comentariu:

  1. E fain Luxembourg-ul, l-am vizitat si eu vara trecuta. Mi-a placut mult! Si da ai dreptate, cam toate sunt mai ieftine acolo.

    RăspundețiȘtergere